Formularul digital de Returnarea produselor
Conform reglementărilor europene și naționale în vigoare (OUG 18/2026), magazinul nostru online vă pune la dispoziție un sistem digital simplificat pentru exercitarea dreptului de retur. Nu este nevoie să imprimați documente sau să completați fișiere PDF. Totul se gestionează direct din interfața site-ului, prin intermediul unui URL securizat.
Condiții de eligibilitate pentru crearea unui retur
Un formular de retur poate fi creat doar dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții tehnice:
Perioada de timp: Au trecut mai puțin de 2 luni de la plasarea comenzii.
Metoda de livrare: Comanda a fost expediată prin serviciu de curierat (opțiunea nu este disponibilă pentru preluările personale).
Statusul livrării: Comanda are starea „Predat pentru curier” sau „Livrată”.
Situația financiară: Balanța de plată a comenzii este 0 (comanda este achitată integral).
Produse exceptate de la retur
Sistemul va bloca automat selectarea anumitor articole care, prin natura lor legală sau comercială, nu pot fi returnate:
Produse speciale, unicat, adăugate manual în comandă (care nu există în catalogul public).
Produse personalizate sau configurate la comandă după specificațiile dumneavoastră.
Articole primite cadou sau atașamente obligatorii.
Produse cu preț zero sau mostre.
Produse marcate cu politica specifică de „nereturnabil”.
Notă privind returul parțial: Pentru produsele care sunt marcate ca „nereturnabil parțial”, cantitatea selectată poate fi doar zero sau numărul total de bucăți comandate. Dacă efectuați retururi succesive (în mai multe tranșe), sistemul va scădea automat cantitățile deja returnate din totalul returnabil disponibil.
Cum funcționează procesul (pas cu pas)
Pasul 1: Autentificarea și accesarea paginii secrete
Dacă aveți cont: Accesați secțiunea „Istoric comenzi” în cont și apăsați pe link-ul direct „Formulare de retur” din dreptul comenzii corespunzătoare.
Dacă ați cumpărat fără cont: Introduceți numărul comenzii și adresa de e-mail sau numărul de telefon. Veți primi un cod unic de validare prin SMS sau e-mail. După introducerea codului, veți fi redirecționat către pagina dumneavoastră personală de retur.
Pasul 2: Completarea și trimiterea formularului
În pagina de retur puteți Crea un formular, iar ulterior puteți Edita sau Șterge, cu condiția ca acesta să aibă statusul de „Nou”.
Specificați cantitatea exactă a fiecărui produs pe care doriți să le trimiteți înapoi.
Specificați codul contului bancar IBAN și numele complet al deținătorului de cont pentru restituirea banilor.
Adăugați detalii sau comentarii suplimentare dacă este cazul și apăsați butonul de finalizare.
Veți primi o confirmare prin E-mail și SMS (datele sunt preluate automat din comanda inițială).
Atenție: Cât timp aveți un formular activ în starea „Nou”, sistemul nu vă va permite să generați un alt formular pentru aceeași comandă până când cel actual nu este procesat de un operator.
Pasul 3: Preluarea de către administrație și expedierea coletului
În cel mai scurt timp, un operator va analiza cererea dumneavoastră pentru a confirma eligibilitatea. Ulterior, se va stabili modalitatea de transport:
Varianta A: Vă ocupați personal de trimiterea coletului către magazia noastră.
Varianta B: Operatorul nostru trimite un curier la o adresă de preluare menționată de dumneavoastră. Dacă adresa diferă de cea din comandă, o puteți comunica prin E-mail, SMS sau WhatsApp.
IMPORTANT: Pentru a putea identifica și procesa returul, sunteți obligat să scrieți vizibil numărul comenzii pe exteriorul coletului și/sau pe o foaie în interiorul acestuia. Lipsa numărului de comandă face imposibilă identificarea pachetului la recepție.
Pasul 4: Evaluarea și plata
După ce coletul ajunge fizic în depozitul nostru, produsele sunt verificate:
Dacă produsele prezintă urme vizibile de utilizare, uzură, sunt deteriorate parțial sau integral, ne rezervăm dreptul legal de a diminua valoarea originală rambursată.
Conform legii, costul transportului pentru retur este suportat de cumpărător. În situația în care taxa de transport nu a fost achitată de cumpărător, va fi scăzută din contravaloarea totală de returnat.
Banii vor fi virați în contul IBAN specificat în formular în termen de maximum 14 zile de la recepția și evaluarea produselor, moment în care ciclul formularului se încheie.
